Nicolăescu: Toate spitalele din țară vor fi controlate pentru a preveni situațiile dificile

Nicolăescu: Toate spitalele din țară vor fi controlate pentru a preveni situațiile dificile
Publicat: 09/12/2013, 16:30
Actualizat: 29/07/2014, 20:01

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a anunțat că în perioada următoare toate cele 340 de spitale de stat existente la nivelul țării vor fi controlate. „Am primit mai multe semnale de la asociațiile de pacienți, de la medici, care ne roagă să intervenim în a preveni situații dificile, așa cum au fost cele prezentate în ultima vreme, dar mai ales că se apropie Sărbătorile de Iarnă și care, după cum știți, reprezintă anul acesta o perioadă mai lungă decât în alți ani”, a spus Nicolăescu în cadrul unei conferințe de presă.

Astfel, în perioada 10-15 decembrie, reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică din țară vor trebui să verifice stocurile de medicamente și materiale sanitare din spitalele din țară, felul în care sunt planificate liniile de gardă, dacă este asigurată asistența medicală în mediul rural prin funcționarea cabinetelor medicilor de familie, inclusiv a gărzilor de la domiciliu a centrelor de permanență. De asemenea, se va verifica dacă spitalele au echipamentele necesare pentru intervențiile de urgență.

„Constatările vor fi centralizate la nivelul Ministerului Sănătății în perioada 16-18 decembrie de către sectretarii de stat Raed Arafat, Adrian Pană și secretarul general George Viga. În baza acestor rezultate, vom întocmi planuri de măsuri pentru evaluarea capacității unității din sistemul de sănătate pentru asigurarea necesarului de medicamente, materiale sanitare și echipe medicale în perioada 24 decembrie 2013 – 6 ianuarie 2014″, a mai punctat șeful de la Sănătate.

Planul de măsuri îi va fi prezentat reprezentanților ministerului Sănătății, iar mai apoi pe data de 19 decembrie, în cadrul unei videoconferințe, Nicolăescu îl va prezenta directorilor de DSP-uri, coordonatorilor de activități medicale de la nivelul consiliilor județene, manageri de spitale, reprezentanți ai Colegiului Medicilor și Colegiului Farmaciștilor la nivelul fiecărui județ, reprezentanți ai societății naționale de medicină de familie.

Măsurile anunțate de ministrul Sănătății vin după situațiile înregistrate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde mai mulți medici au semnalat că lucrează în condiții improprii, și Institutul Oncologic București, unde mai mulți pacienți s-au plâns că au fost nevoiți să-și cumpere diverse medicamente și materiale sanitare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună